Biserica - si cand vorbesc de Biserica inteleg Biserica Ortodoxa - este o mare iubire. Nu poate cineva sa intre in Biserica numai pentru ca a fost convins cu argumente rationale, pentru ca i-a dovedit cineva ceva intr-un anume fel. In Biserica intri pentru ca esti coplesit de iubire sau pentru ca simti ca acolo exista un drum care te va putea conduce la a cunoaste plinatatea depasirii de sine si daruirii de sine din dragoste; sa iubesti si sa fii iubit intr-o plinatate de viata.
Biserica are calitatea de a te chema; iti da posibilitatea sa te daruiesti, la modul absolut, intr-o iubire. Sa te daruiesti in mod real, nu numai la nivelul ideilor. Viata bisericii este lucrare, este act si la lucrare ne cheama si pe noi. Nu am in vedere fapta morala - aceasta e cu totul altceva. Biserica nu foloseste cuvantul "morala", ci pe acela de "asceza". Ce este asceza? Un exercitiu continuu de a renunta la tine pentru a te putea darui celui pe care il iubesti.
Asadar, Biserica este o lucrare care certifica continuu sau conduce continuu la relatia de dragoste.
A te inchide in tine, in egoismul tau si a te iubi pe tine insuti - aceasta inseamna moarte. Moartea nu in sens metaforic, moral, ci ca nevroza; este la propriu dezagregare psihica, moarte sufleteasca, clinica. Dimpotriva, a cauta iesire din tine, din eul tau, si a-ti disciplina vointa in functie de vointa celorlalti oameni, sa comunici cu cineva, sa intri in relatie cu el, aceasta inseamna viata. Viata inseamna relatie. Prin urmare, cu cat omul concentreaza in sine mai multe elemente de suficienta de sine, de bogatie materiala, sau de bogatie de intelepciune, de cunoastere, cu atat devine mai zgarcit, mai iubitor de argint. Cu cat aceasta bogatie e pastrata mai cu strasnicie pentru sine, in aceeasi masura se indreapta, prin urmare, spre moarte. Dimpotriva, cel sarac, care nu are nimic, este liber. Unui sarac care are numai ce este pe el, chiar daca se intampla sa cada in mainile talharilor, nu-i este frica de nimic. De ce sa-i fie? El nu are de aparat nimic. Este liber. Nu-i este teama de nimic. Este o situatie extrema, dar o folosesc ca imagine, ca exemplu de libertate, de lipsa a egoismului. Aceasta nu inseamna in mod necesar ca cine are intelepciune, cunostinte, stiinta trebuie sa le dea uitarii pentru a deveni liber! Avand masura libertatii, el trebuie sa simta ca ceea ce detine, detine pentru a administra, pentru a folosi, nu pentru a poseda, nu pentru a apara cu orice pret, si astfel sa inchida usa iubirii oricarei provocari a iubirii, asa cum este Biserica.
Ma tem ca astazi cei mai multi dintre intelectuali inteleg cuvantul "Biserica" mai mult ca institutie. Nu stiu ca definirea Bisericii si revelarea ei este intrunirea in jurul Sfintei Mese, a Sfintei Euharistii, intrunirea clerului si a poporului in jurul Sfantului Altar. Nici patriarhul, nici episcopul nu au dreptul sa savarseasca, in traditia ortodoxa, Sfanta Euharistie daca nu participa si credinciosi laici. Acest lucru inseamna ca fara "trupul" Bisericii care sa se constituie in jurul Sfantului Altar nu poate lucra nici o functie bisericeasca. Toate aceste lucruri trebuie sa le afle intelectualii nostri pentru a intelege ca Biserica este o celula vie, un act care continua sa se savarseasca si sa insumeze o traditie de secole. Şi daca vor sa cunoasca aceasta traditie, nu pot ramane numai la lectura unor carti, ci trebuie sa devina partasi ai acestui act comunitar, ai acestui "cine". Acesta este punctul de plecare pentru accesul personal la revelatia lui Dumnezeu.
Christos Yannaras